S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Și-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea vițelor de vii
Ce își arată strugurii-n fereastră.
Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiș,
Dar se oprește, parcă pe furiș,
În streașina cu resturi de glicină.
Prin geamul spart, ca-n vremea de demult,
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemișcare.
E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi … și doare.
Sensul versurilor
Poezia descrie o casă cuprinsă de melancolia toamnei, evocând amintiri ale unor vremuri trecute. Casa, odată plină de viață, acum este tăcută și poartă semnele trecerii timpului, generând un sentiment de pierdere și dor.