Strângeam în brațe o chitară
Și te priveam
Când îți cântam.
Eram îndrăgostit de tine,
Iar cântul meu,
Pe-acorduri fine,
Te-nvăluia cu șoapta-i caldă
Când eu, din ochi, te mângâiam.
Tu mă priveai, văzând în mine
O nouă zi de primăvară,
Cu păsările-n drum spre casă,
Cu Soare blând
Și mai frumoasă
decât oricare dinainte,
decât ce-a fost odinioară.
Era târziu, cu stele-aprinse
Și Lună Nouă.
Mă priveai,
Iar trupul tău a vrut să-mi cânte,
Căldura lui să mă-nfierbânte
Și să îmi fie el chitară
Atunci, demult, când mă iubeai.
Daniel Vișan-Dimitriu
(19 mar. 2018, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
O rememorare nostalgică a unei iubiri trecute, evocată printr-o serenadă cântată sub stele. Amintirea este plină de căldură și intimitate, comparând persoana iubită cu o chitară și o zi de primăvară.