Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un „Nu”
la-ntrebarea: „De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?”.
Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.
Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din.. ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns.
Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de regret și amintiri dureroase legate de o persoană din trecut. Naratorul se luptă să se elibereze de influența negativă a acestei persoane și să regăsească fericirea pierdută.