Din călător pe alei de poezie
M-am rătăcit pe conul de-un vulcan,
Ce pare stins, lipsit de frenezie
De culori vii.. Era doar fadul tan!.
M-am dezgolit de orice precauții
Și m-am întins înscrisuri, mădulare,
Cum pur în adevăr îndrugi.. discuții
Pe-un sit necunoscut, cu ochii în soare.
Doream să mă-mbăiez ca-n Sfânta Ana,
Să-mi iau răcoare din căuș fierbinte,
Să-mi torn pe răni, să beau cleștar cu cana..
Să fiu părtaș când… demon se dezminte!?.
M-am retrezit ca din seism teluric
Cu eructări în îmbăliri de lavă
Din guri hulpave împroșcând azuric
În stratosfera minții.. din hazna scârnavă!.
Hăuri s-au redeschis scuipând,
Se înfrățind să ardă jurăminte
De pact molcom.. cu zel îl încălcând,
Urlând afon neștiute cuvinte.
Revin din vis roș-negru ca de sânge
Și văd că situl e-un simbol urât,
Mişelitor de crud ca tauru’ ce-mpunge..
Cu găști vampirice venisectând la gât!.
Nu e-un vulcan, în fond e-o parodie
Furată din realul cast, de la natură..
Un forum dezlânat de para-poezie
În care isteria țipă numai..”Târâtură!”.
E-un con de umbră instabil, cenușă
Din ars mocnit în cercul strâns de haită
Se prăvălind ca o piroclastică căpușă,
Sugându-ți arderi, să-i lași singuri.. baltă!..
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia și descoperirea unei realități urâte ascunse sub o aparență poetică. Metafora vulcanului reprezintă o sursă de inspirație sau frumusețe care se dovedește a fi toxică și distructivă.