Pare-a fi doar un plus superlativ,
Paradoxal un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la „existat”
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.
Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase, un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic.. Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin, ce mi-e voit.
Am zis destin necunoscutei „X”,
Ce-o dau monedă schimbului „nu știu”,
Mereu după se-ntâmplă.. un prea târziu;
Doar arogant, să demonstrez că „știu la fix”.
Mă-ntorc la termen „peste viețuire”..
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă, că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni.. De retrăire.
Sau poate-i simbolul despre voință,
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec,
Sau criminal ce-ucide din credință..
Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda,
Ce-oricum nu ai pentru că „ea” în fond ești „tu”-ul;
Un cărăuș, nu viața, ci doar sufletul
Ce-ar fi real.. sau un mister, sau altceva..
E sigur la bărbat, prin compromisuri
Neexistând opreliști, nici convenții..
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn.. ca să-și facă proprii visuri.
Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă
Și o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă..
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.
E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit,
Ce ții să-l treci, de hop, să-l scoți din moarte..
În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț! Nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență..
Un purtător poverii, ce și-o curmă.. Lașul!.
PS.
.. Să cred că-n fond suntem cu toți poveri,
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj..
Mediatori?..”Viețuitori”, supra-stingheri?!..
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de supraviețuire dincolo de limitele convenționale, analizând lupta cu destinul, voința de a depăși obstacolele și sensul existenței. Se pune accent pe faptul că fiecare individ poartă poveri și caută un sens în viață, chiar și în fața morții.
