De ce cu atâta ușurință spunem mor,
Tratând și drama-n superficial,
Ne păcălind, luând muribundul în ușor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?
De ce cu atâta ușurință ne urâm,
Uitând de suferința ce-o produce,
Când fără suflet amiciții omorâm
Și punem dragostei semnul de cruce?
De ce cu atâta ușurință ne mințim,
În loc de-un pur și simplu’ adevăr,
Esențial; o viață scurtă, să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?
De ce cu atâta ușurință blestemăm,
Pe când perverși ne închinăm la sfinți,
Neștiind de crucea, singuri ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi la dragi părinți?
De ce cu atâta ușurință râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Și-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact?
De ce cu atâta ușurință chiar murim,
Uitați încă-nainte de-a pleca..
Înconjurați de-o lume-n țintirim,
Ce vrea să-i dai și-atunci.. și-a n-o uita?
De ce cu atâta ușurință ne vrem greul,
Ne complicăm în cercuri vicioși,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul..
Tot răstignind, la infinit, neștiți Hristoși?!
Sensul versurilor
Piesa explorează superficialitatea și ipocrizia umană, evidențiind ușurința cu care oamenii recurg la minciună, ură și chiar la moarte, uitând de valorile esențiale. Versurile îndeamnă la introspecție și la o viață trăită cu autenticitate și compasiune.