Avem proprietatea a ceea ce suntem
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
Cum pomii ştiu ei, după ierni că sunt verzi
Şi dragostea cum că doar noi o inducem.
Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm..
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!.
Decizia veşnic pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie;
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiinţei..
E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea.
Decizia-n timp, când să luăm o vacanţă,
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?
Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul..
E fals ce se-ntâmplă, impune Zenitul;
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!..
De naştem noi singuri prin propriile forţe
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem..
Ne-aprindem, ne ardem.. Eternele torţe!!!.
Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi..
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.
Sortirea ne e clară, dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea unicate în progres!.
Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii;
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem..
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem, sau le dăm pierderi gropii..
.. E totu-o psihoză indusă.. cu popii!!!..
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că oamenii au control asupra propriilor vieți și destine, inclusiv asupra vieții și morții. Sugerează că ne pierdem potențialul nemuririi prin alegerile pe care le facem și că suntem unici în univers, cu capacitatea de a ne determina propriul progres.