Viața-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru, fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un „existat”
Cu care te complaci perfid.. până se moare.
Își joacă rolul ilegal, chiar de ți-e scris
Și o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de jale, doină
Întreruptă de-o credință în paradis.
E-un echilibru șubred ce-ți procuri
De unul singur, printre alții ai tăi, creduli;
Cu toții contractanți, la fel de nuli,
De miliarde de sentințe.. fără legi și juri.
E cel mai important bun de-un Pământ,
Ce nu știe decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste.. n-acordând vreun legământ.
Oh, ce de genii, de la Einstein la albină,
S-au perindat cu toți, induși în eroare;
Ascuns având, nedrept, ziua când „EU” le moare..
Și nu s-au revoltat.. perpetuându-și vină.
Ca zeci de mii de miliarde dispărute,
Mă mor la rându-mi de-un trupesc necaz
Și-aș cere socoteală ferm, de la obraz,
Către un ce.. ce ține datele oculte.
Am dreptul, cred și cred într-o credință,
Să-mi știu traseul contractat și nesemnat,
Cu clauze și dată.. nu doar „întâmplat”;
Că-l merit.. prin câștig curat, din suferință!.
Sunt un nevinovat, ce-am fost creat ofrandă
Și-am sufletul cam cât o Galaxie
Și tot nu pot să fac din viața mea o bandă
Fără sfârșit.. căci moartea nu învie.
E-un astăzi, fiindcă-i azi, că ești și tu!
Există, fiindcă ești, c-altfel n-ar fi! ,
Sau, nu știu, dacă e și tu n-ai fi?.. Mai știi?
Există, e.. da?!? Sau, doar există.. nu!?!.
Acum o știu din proprie experiență,
Căci mi s-a dat un sol neașteptat;
Se pare-a fi contractul expirat
Și-s încă tânăr.. și n-am penitență!.
Ah, Doamne -zic -așa cum zic mereu,
Dar făr-a ști precis de ce-o făceam-
De totul mi-ai fi spus direct, mă alegeam
Etern reprezentant contractual!.. Un comis zeu.
M-aș dedica pe veci către oricine
Să-i fiu chezaș pe merite și suflet;
Să-i spun, pe șleau, de termen, de cât umblet
Va avea parte.. Așa cinstit, cum se cuvine!.
M-aș da definitiv neantului și aș uita de mine,
Dar nu știu dacă plânsu-ajunge; cine intervine, către cine?..
09. 03. 2011
Sensul versurilor
Piesa exprimă o revoltă interioară față de absurditatea vieții și a morții. Naratorul se simte nedreptățit de condiția umană, de lipsa unui contract clar cu divinitatea și de inevitabilitatea sfârșitului, căutând un sens într-o existență percepută ca o petiție inutilă.