Sfârşit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru
Topind şi gând efemerid,
În lene.. soră cu dezastru’.
E scalpul tot într-o sudoare
Şi ape curg pe braţe, ceafă..
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.
E-un abur fin în atmosferă,
Ce-năbuşă şi-un simplu gest..
Şi soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.
Şi mers devine o povară,
Se simte tot lipit de piele
Şi-n troleibuz, ieşit pe scară..
Ciorapii-s umezi, ca obiele.
Aud ades o ironie
-Ce tot la fel gândesc, ascuns-
„Ce-i asta? Nou Sfântu’ Ilie?!?..
Nici sfinţi n’avem? Rău am ajuns!..”.
.. Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Şi cer devine încet spre gri
Şi, parcă scade-un pic lumină
Şi-i şi mai cald.. Nori vineţii!.
Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Şi, păsări brusc ‘s aduse-n voltă..
Şi-un vuiet sumbru scurmă-naltul.
.. Nu-i timp nici de-adăpost de hulă,
Ce-n răget rupe crengi, loveşte,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere.. Pământ trosneşte!.
Un râu se scurge în şiroaie
Cu picuri gri, pocnind ca piatră..
Un zarzăr plin deodat’ se-ndoaie
Şi crapă tot, cracă cu cracă..
E-un urlet surd dezlănţuit
Printre rafale, tot ar smulge
Şi, stau în mijloc pironit..
De-abia respir, sânge nu-mi curge.
Mă chinui, frânt, spre-un adăpost
Fragil; ‘n genunchi ca-n heleşteu,
C-un ultim gând… Ce mic am rost
La Curtea Lumii! E.. Dumnezeu!!!
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi toridă de vară care se transformă brusc într-o furtună violentă. În mijlocul haosului naturii dezlănțuite, naratorul se simte mic și neînsemnat în fața forței divine.