E-o boare caldă diafană
De aer în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri şi gând…
Îmi vindec de-o idilă rană.
Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima-ntr-un Alcatraz…
Doar ai plecat şi-i asfinţit.
Mă atinge valul şi tresar;
Nu-ţi este trupul răcoros…
Te-ai dus cu gând de neîntors;
Nici plin nu mi-am făcut măcar.
Se-aud mii pescăruşi… În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ţi-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi şirag.
La coastă clipocesc delfini;
M-au înţeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez…
Mă duc cu ei… suntem marini!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unei persoane care suferă după o despărțire, găsind un oarecare consolare în natură. Amintirile și durerea sunt accentuate de peisajul marin, iar dorința de a evada din suferință este puternică.