Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Mi-e Dor

Mi-e azi un dor năprasnic de demult,
Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult,
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp şi spaţiu, din exil.
Mi-e dor de lungi, de primăveri cu cărăbuşi,
De colivia goală, plânsă cu pierduţi peruşi,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.
Mi-e dor de dat cu sania pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal.
Miros din brazda plină-n trandafiri şi cu zambile,
De la bunică-n grădiniţa mică, depănând idile.
Mi-e dor de tei şi dudul străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei, plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier pân’ la oraş..
Revăd zâmbind, cărându-şi geanta, pe poştaş.
Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenţi,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenţi.
Mă uit la palme şi-s murdare de cerneală..
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la şcoală.
Mi-e dor de mers desculţ fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă veşnic la taclale.
Am încă-n palmă o coadă colorată de şopârlă..
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.
Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior cu figurine, ce-l repun la drum neştiind de cârmă.
Mă văd în podul şcolii trăgând fum dintr-o ţigară..
Ascult, mânjit pe faţă, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.
Mi-e dor de bucuria de-a juca la nesfârşit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii.
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară,
Ce-o-nţep cu o peniţă-n toc de lemn.. mintea fugară.
Mi-e dor că nu mai am vacanţele de vară,
Îl văd pe tata, trist, că n-am luat cursul de chitară.
N-am remuşcări c-aş fi putut să mă înec,
Nici că furam din vişinata de la beci, ca să petrec.
Mi-e dor, miros cravata roşie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut.
Sărbătoresc timid-pierdut finalul de liceu..
Simt sfoara că mă taie-n palme, de la zmeu.
Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină,
Festivul după cine, ce-aşteptam să vină,
De mâna-n păr de la bunic ce-i stau în poală..
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.
Mi-e dor de căţăratul printre ţepi în pruni,
De sila când plecam la şcoală-n fiecare luni.
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana..
Simt cald miros de lapte, ce-mi aduce mama.
Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă.
Am sunetul de clopot de la fiecare Paşte..
Mă uit la puiul care sparge oul şi se naşte.
Mi-e dor de liniştea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă, al bunicii..
De albul, bunul cu poveşti şi pozele tunicii.
Mi-e dor de timp pierdut în nopţi, pe iarbă
Culcat cu bolta-n iris.. Venus mă dezmiardă,
O iau şi-o pun în băţ şi-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind..
Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine,
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine..
Doar cărţile ţin cont, ce-aştern trecutul peste file..
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.
Mi-e dor de fiecare loc ce l-am păşit,
Mi-e dor şi de pedepsele ce simt şi-am ispăşit.
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuşi şi de părinţi..
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinţi.
Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou un nou născut.
Mi-e dor nespus de anticul din mine..
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ şi nu revine.
Mi-e dor de-un aer reavăn pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram.
Mi-e un dor profund de ce-am iubit şi mai iubesc..
Mi-e dorul, dorul fără saţ, de mor, să mai trăiesc………
29. 11. 2010