Sunt supărat pe mine rău,
Chiar de n-a fost premeditat;
Am simţit scrâşnetul călcat
Prin iarba-naltă-n Herăstrău.
Am zvâcnet surd în piept, durere
Şi să privesc sub talpă am frică,
Căci ştiu că lumea e mai mică
Din lipsa mea de prevedere.
Stau în genunchi, mai mult m-aplec
Şi-n mână prind un boţ de fiinţă
Chircită, necerând căinţă..
Fusese-o casă, un suflet melc..
Şi-acum am gând terorizat
De zile-ntregi, că-s un nedrept;
Doar un pretins că-s înţelept..
Călcând pe vieţi, fără vreun „dat”!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului după ce a călcat accidental un melc. El se confruntă cu sentimente de vinovăție și remușcare, realizând impactul acțiunilor sale asupra unei vieți nevinovate.