Frige nisipul încins, miroase a verde de alge
Și de sub pleoapa zării se-ntețește valul
Sărat de-abis de lacrimi din răul ce se sparge
De picurile ploii, se mângâind cu malul.
Și pescărușii țipă să alerteze cerul
De nori ce-ar vrea să fure din soarele auriu,
Ce singurul și-ar plânge eternul său, stingherul..
Căci stă zilnic pe boltă, cu sufletul pustiu.
Și vine, se retrage, o dâră înspumată
Se clocotind de spuse, de multele-necate
Și-arunc răvaș de gând; o sticlă către-o fată..
Adorm molcom de plânset, cum marea.. Tot o apă!..
13. 08. 2011
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și singurătate, folosind imagini ale mării și ale naturii. Vorbitorul își aruncă gândurile în mare, căutând o conexiune sau o eliberare.