Pastel din humă răsărit petale
în culori de vis, ce nu poți reproduce,
mânjind de-o frumusețe eternă
pământ sau cer, ce altfel ar fi goale
și lumea-ntreagă nu s-ar reproduce;
o himeră,
o hrană a sufletului de dulceață
din gâzele-mbătate-n fin nectar,
sublim ingredient de fine simțuri
dintr-o planetă-nfiorând în colț de gheață,
sau un umed tropic ingerând un insectar..
.. Capcană-n zimți.
Cupă-n venin cu gust parșiv de drog
în miresmi de crin, sau laurul mortal,
o catifea cu imitații crunte ale teamei
să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod..
se-ngemănează-n fioros de „look” de animal
cu otrava zeamei,
un final scurt ce-i vine efemerei;
își joacă eternul rol al actului „self s*”,
să-nsămânţeze câmpul, muntele-n culori,
ne producând gratuitatea fiinţei Terrei..
în fond pe-a noastră, componenţii de-un index,
cu ea trăind şi tu ca să nu mori..
este sublimul frumuseții algoritmic remultiplicat..
.. dintr-un străfund de timp imemorabil, fără dată,
ce pururi sigur a perpetuat mirosuri, gust, fiori,
într-un reciclu minunat de flori, de flori, de flori..
te însoţind din primul plâns, al tău.. la al altora.. când mori.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al morții prin metafora florii. Frumusețea efemeră a florii este văzută ca o parte esențială a existenței, conectată cu emoțiile umane de la naștere până la moarte.