Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Și luna se va prăbuși din ‘nalte ceruri,
Nu-i vina ignoranței de-a nu ști
Să scoatem adevăr dintre misteruri.
Ne pierdem timp în dușmănii și crime
De mii de ani, în loc tot să iubim
Și singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob să descotorosim!?
Creații, ori evoluții de am fi,
Nu are vină șobolanul din canale;
Nici de-a îndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model pentru jurnale.
Ne-am pus în gând comete să distrugem
Și nu noi le-am creat și nu știm scop..
Și răzbunarea în cântar o punem??
Doar ce-am plătit deja tribut lui Halley Bopp!..
Agnostici, cu pretenții, invocăm
Drept de-a da ființei calificative;
La șarpe îi luăm pielea și o-mbrăcăm
Și lovind cai cu bici, îi umplem d-invective.
Păianjen ștergem doar că-i inestetic
Și slugi ne-alegem de servit la masă..
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea este neștiința crasă.
Avem drept oare de-a crea criterii,
Pentru frumos, corect, sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm parte a creeării,
Cu umilința de-a fi parte din comun?!..
Suntem mai răi ca fauna și flora,
Ce-n rase, specii, necondiționat,
Nu vor trăi Sodoma și Gomora,
Căci se susțin nativ, nu știu păcat?!.
Urâm, nedrept, anume existențe,
Având criterii false, personale?!
Niște infatuați, în fapt incompetențe!..
Inteligenții-n top, cu craniile goale!.
În practicile teoriei eronate,
Pretinși la cursa cine-n vârf să fie,
Fals ne susținem unica dreptate,
De-a avea doar singuri dreptul la prostie!?!.
În fond, tot ce există are-un rost,
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun, sau prost..
Existența-n sine nu-i culpabilitate!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că existența în sine nu este o culpă. Critica adusă umanității este legată de tendința de a judeca și de a impune criterii arbitrare, în loc să accepte și să înțeleagă rolul fiecărui element în univers.