Pălesc sub raza de luceafăr,
Că atât de fragedă-mi e rima.
Când geniul tău reînvii… deprimă
Speranța ce-o păstrez treaz, teafăr.
De ce nu-mi vii? clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Și-n revedere, trist să-mi lături…
Ce e amorul să înfiripă!.
Să nu te duci iar, în uitare
Și o, rămâi în astă lume!
De-or trece anii, doar fii nume
Poet și glosă… O încântare!.
Și dacă peste vârfuri zbori
Cu somnoroase păsărele,
Să-mi lași un semn de cuib, în stele;
La steaua printre albastre flori!.
Când amintirile – timp hoț
Va vrea să șteargă c-un adio
Freamăt de codru- mi-oi aminti-o
Pe lângă plopii fără soț..
Cu suflet trist, singurătate,
Ia despărțire ca pe-o noapte
Și rugăciune de-auzi, șoapte,
Răsari zi nouă… Pietate!..
Din foaia veștedă răsai
Cum mugurul, an după an
Să stingi o lume de alean
De drag, de-un neam ce ți-e alai!.
Pe inima-mi, un zid rupestru,
Te am de neatins; imagini,
Cuvinte, simțuri fără margini,
Iubiri… Iubite Eminescu!
15. 01. 2013
Sensul versurilor
O reverență adusă lui Eminescu, exprimând dorința de a-i păstra vie memoria și influența. Versurile reflectă admirație, melancolie și o legătură profundă cu opera poetului național.