De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puțin
Culoare, să am candoare..
Perpetuul să-mi am destin?
De ce nu-s pom, n-am muză
Să dăruiesc inele,
Să mă-nsor cu frunza
În cânt de turturele?
De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor..
Timp, să mi-l fac refrenul?
De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
Să-mi am zbor ușor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?
De ce nu sunt un nor
Și de mă plâng arar
Să mă reînalț fuior,
Cum gândul selenar?!
De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!
De ce nu sunt un munte;
Suiș spre infinit?..
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus să-mi am răsărit!
De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?
De ce nu sunt pământ,
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am țel?
De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?..
Să-ți storc un fin suspin
În dar, la aniversare..?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință profundă de a fi una cu natura și de a experimenta diferite forme ale existenței. Este o meditație melancolică asupra limitărilor umane și o aspirație spre frumusețe și libertate.