Din taina de-nceput a fost simbolul,
Eteric, diafanul şi dorinţa..
S-a întrupat în material, în fiinţa
Ce numai EA le-mbină, îşi joacă rolul.
E-n gesturi cu mişcări unduietoare,
Cu şarmul de gheişă sau de mim..
Crează vrajă stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.
Este-o privire fatalmente adâncă;
Prin iris poţi intra-n făgaş de vis..
Doar de-ai noroc sau dacă-ţi este scris,
Poţi colinda prin timp de ieri sau.. încă.
E părul lung, oricum mai lung şi moale
Ce-oferă chip fragil de bibelou..
Te-afunzi în el, accesu-l-ai de-i eşti „erou”
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.
E gura buze lungi ca de petale;
Te-anini înfermecat, le-ai vrea lipite,
Te zbaţi între real şi-ntre ispite
Să le atingi, să simţi miere de floare.
Sprâncene-s arce de subânţeles
Ce-şi schimbă forma spre mister, uimire
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi sau se-nchid cu interes.
Ovalul feţei-i luna în pătrar,
Tenu-i sclipind balsam de creme fine;
Cu el te-ncântă, ea amor deţine..
E pururi nouă zi.. a ta de calendar.
Bărbia-i fină-n dragoste ţinteşti
Cum mişcă de cuvinte de nectar..
Îţi vine s-o săruţi de-o ai în dar;
Ai sta-n genunchi mereu ca s-o cerşeşti.
Urechea fină-i cu podoabă veche
Din mezozoic când în om mijeam,
Auzu-i prin cercel cu filigram
Ş-ocazia îţi dă să-i faci.. pereche.
Năsucu-i fin percepe nevăzutul
-Parfum din aştri şi pământ d-esenţe-
Tot el discerne vrute existenţe;
E simţ prin excelenţă, ştie neştiutul.
Suavul gât prelung mereu subţire
E loc de nu-ţi permite s-o răneşti;
D-aici îi vin silabe îngereşti
Şi-i loc să-i laşi amprente de iubire.
Pe umeri mici tu cap ai vrea să pui
Dar sunt firavi, înguşti, nu-i loc de vis;
I-atingi doar de-i oferi ce i-ai promis,
I-adori, îi strângi când vrei să mai rămâi.
De bustu-n „V” de literă te-ncânţi,
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârşind în mijlocul de pietate
Şi-n el simţi suflet.. inima ce-o cânţi.
Pe sânii fermecaţi pentru creaţii,
Din sfârc de roze cu pistil să bei;
Nu vrei să ştii -crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii-ţi pierzi în incantaţii.
La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E-un rond de vis, de-adâncuri mişcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui ce-şi câştigă dreptul printre lumi.
Ce coapse cu volupt în braţe-ai ţine
Cu ovalele-i de liră fără coardă..
Buze fierbinţi pui pielii făr’ s-o ardă,
Umplând-o de sărut.. pierzându-te pe tine.
Cobori spre gambe suple pentru zbor,
Genunchi şi glezne fine de Afrodită;
Toate-s etern mister prefigurând ispită
În şirag de vise ce se pierd pe-al ei picior.
Contemplul maxim îi locul de plăcere
De te doreşti în trup să-i fi un „plug”;
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog
În care-ai vrea să „mori” şi-i loc de înviere.
Ea e himera cea dorită de milenii..
Esenţa vieţii ea o poartă, o dă, o naşte.
Noi toţi suntem ai ei.. Este eternul Paşte!
Renaşte simţ şi fizic, este sursa.. de vedenii!!!
Sensul versurilor
Piesa este o odă închinată corpului feminin, văzut ca o sursă de frumusețe, mister și sacralitate. Fiecare parte a corpului este descrisă cu metafore bogate, subliniind perfecțiunea și puterea creatoare a femeii.