O caldă boare topește văzduhul,
nimic nu se mișcă nici pe cerul albastru,
doar se-aude trecând cauciucul pe asfalt
și oul și-l cântă răgușit o găină
crezând c-o s-o asculte vreun drag… neștiutul
și-un cal cu un car cară-n ape balastru’,
iar stăpânul împinge, că malu-i înalt…
În mijloc de drum stă, din fiert, o mașină!.
Se văd lângă râu și în apă copii
ce strigă stropindu-se goi, se-alergând…
o cioară și-o alta se scaldă fugar
și-o vacă scăpată din turmă alene
se leagănă-n mers… guguștiuci cu alb și gri
se strigă, răspund huhuind tot pe rând
și-un clopot se-aude chemând la altar
și, nimeni nu mișcă, sătucu-i o lene!.
Doar crâșma cu ușa deschisă îmbie
și-s doi vechi clienți la o masă, amețiți;
mai mult dând din mâini, căci cuvânt nu-și găsesc
și-un câine se scarpină-ntr-una la umbră,
iar ulița lungă e toată pustie,
asfaltu-i cu bălegi, copii risipiți…
și-n poartă apar mâini în șold; povestesc
două țâțe cu șorț, ce bârfesc și se strâmbă!.
Și-ncet din lumină pălește, e mai bine
și soare se duce roșind și dispare
și ceru-i bleu pal, rândunele se-nalță
în zbor de săgeți și greieri se-aud…
căluțul se-ntoarce, încă ud pân’ la vine
și așteaptă stăpân, la băut, ce n-apare,
iar duba revine și-n zgomot de clanță
se-amestecă voci… Zilierii coboară, cu gândul zălud!.
Se lasă-ntuneric și-i cald, nădușeală,
țânțarii roiesc, se-aud broaștele-n iaz
și totu-i mai negru, lumini nu se-aprind
pe stradă, pe uliți… doar glasuri de tineri
răsună-n ecou și umbre se scoală,
când „vechiul” se culcă – părinți cu necaz
că n-au ajutor în câmpuri, pe grind-
și-i vară profund, într-o noapte de vineri…..
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi toridă de vară într-un sat românesc, surprinzând scene tipice ale vieții rurale. De la activitățile agricole până la momentele de relaxare, versurile pictează un tablou al simplității și al legăturii cu natura.