Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut, din loc în loc sânge, globule..
Am o călătorie primejdioasă.
Am lăsat întâi părinții,
Am lăsat orașul copilăriei
Îndrumat de simțul datoriei..
Am început periplul suferinței.
Am trecut, trecut din școli în școli,
M-am îmbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii și mii de coli.
Am lăsat vise, am schimbat oraș, matur,
M-am epuizat, poate m-am și-nsurat
C-am avut timp de-așa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.
Mi-am schimbat țară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar așa de trambulină..
.. Era un timp când nu se mai găsea benzină
Și-am plecat.. Ah, Doamne, ce mai tevatură!..
Am ajuns, ajuns și-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înțeles definitiv cum soarta-i un sarcasm..
Și-am creat mult, aproape mi-am dat duhul.
M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la țară
Ce s-a omorât ea însăși fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post..
Și iară n-am benzină și-o să plec, mă reîntorc.. afară.
Și cât o să mai tot călătoresc, așa pierdut în van, ‘ntr-o doară?!?..
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie continuă prin viață, marcată de plecări, experiențe diverse și o căutare permanentă. Naratorul se simte dezrădăcinat și reflectă asupra sensului acestei călătorii fără sfârșit.