Că fiecare-și are toamna lui,
o știu, de-aceea, rogu-te, nu-mi spune!
Sunt toamne rele, însă sunt și bune,
de știi cum e aceasta, poți să-mi spui?
Se coace mustu-n strugurii din vii,
cu aur se-mprumută iar porumbul,
să te iubească, simt că-mi vine schimbul,
călcându-ți peste suflet cât nu știi!
Nu crede-n prevestirile celeste,
cât ține toamna-aceasta de poveste,
să mă iubești, în stânga mea să stai.
Tăcând, să-mi juri credință, fără grai:
de n-o să poți, lui Dumnezeu, de veste
că-ți sângerează inima, să-i dai!
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii într-un context autumnal, unde sentimentele sunt intense și contradictorii. Persoana cere iubire și credință, dar anticipează și posibilitatea dezamăgirii și a suferinței.