De-ai fi o Basilisă bizantină,
Şi la genunchii tăi de-ar fi să vin,
Te-aş preamări cu numele divin,
Şi nimeni nu mi-ar face nici o vină.
Divin sărutul, gura ta divină,
Şi sânii, unduiosul lan de crin,
Şi coapsa, şi genunchiul tău divin,
Şi coama ta de vis, hiacintină.
Divini sunt ochii, palizi şi adânci:
Un braţ de mare verde printre stânci,
Şi tot ce faci divin e, Basilisă..
O, scaldă-mă în recile-ţi scântei,
Ca stăbătând prin zarea larg deschisă,
În flăcări să-mi iau locul printre zei.
Sensul versurilor
The poem expresses profound adoration for a woman, comparing her to a divine being. The speaker desires to be consumed by her essence and elevated to a god-like status through her.