Unii cântă, alții beau,
Unii cântă, alții beau,
Alții-aruncă zarurile,
Peste veacul obosit
Timpul s-a oprit.
Dacă fiecare din noi am visa
Măcar un vers într-o lună
Lumea aceasta de tinichea
Ar fi cu mult mai bună.
Fărâmițați-vă-ncet inima
Ca pe-o bucată de pâine
Și împărțiți-o cu altcineva,
Moartea vine ca mâine.
Unul dansează cu un cui înfipt în cap,
El e omul de tablă,
Poștașul și-a oprit bicicleta, mirat,
Jandarmul n-are nici o treabă.
Bate un vânt de o mie de ani,
Vântul ce-aduce jale,
Guvernele și curvele ne caută de bani,
Poate s-ar impune-o schimbare.
Nu mai găsesc nici un ceasornicar
Logica să mi-o repare,
După semnalele din calendar
E ora de culcare.
Deodată inima mea a căzut
În lanul de iubire
Știu că nu vreți s-o luați cu-mprumut,
Păstrați-o ca amintire.
Adaptare dupa cateva poeme de Ion Chichere.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, a inegalităților sociale și a efemerității vieții. Îndeamnă la empatie și la găsirea frumuseții în lucrurile simple, în ciuda dificultăților.