Ninge gratuit, prieteni,
Dumnezeu se dăruiește,
Îngerii foșnesc din cetini,
Disperarea ni-i nădejde.
Dumnezeu ne-o dăruiește,
Am putea să n-o primim,
Disperați avem nădejde,
căci urâtu-i tot sublim.
Am putea să nu-l privim,
Îngerii foșnesc din cetini,
Orice limbă are-un limb,
Ninge gratuit, prieteni.
Dumnezeu ne dăruiește,
disperat altă nădejde.
Costel Zăgan, Cezeisme II
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre disperare și speranță, sugerând că chiar și în momentele dificile există o formă de sublim. Dumnezeu este prezent ca o sursă de daruri, dar decizia de a le accepta sau nu aparține individului. Versurile creează o atmosferă contemplativă, balansând între acceptarea destinului și lupta interioară.