Deșertul de catifea.
Prizonier a două lacrimi
pierdute de Dumnezeu
în deșertul meu de patimi
să nu râd mi-e cel mai greu.
Costel Zăgan din Poezii de-aprins focul (1 martie 2011)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și suferință profundă, sugerând o luptă interioară cu patimile și dificultatea de a găsi bucurie. Imaginea deșertului de catifea simbolizează un loc arid, dar paradoxal, moale și sufocant, unde lacrimile pierdute de divinitate accentuează sentimentul de abandon.