Nepoate,
cică-ntr-o orchestră
(fiind ea cam dezacordată
cum se întâmplă câteodată..)
în pauză porni taifasul.
– Eu sunt nemulțumit profund,
vorbi întâiul contrabasul.
Dreptate-n lumea asta nu-i!
Poftim: vioara, cât un pui!
și ea, în frunte;
eu, la fund!.
– Eu, ce să spun?
sări un flaut cu-aroganță.
Eu, descendent fără-ndoială
din prima sculă muzicală,
sunt pus, așa, doar ca nuanță..
Se mai aude oare tonul
când sare bubuind trombonul?
Eu sunt și flaut, și oboi,
și corn, și trâmbiță de-aramă,
și vioară, și cimpoi-
și totuși, cum vedeți și voi,
m-au pus la zid ca pe-o infamă!.
Și se făcu un tărăboi!
Sări și talgerul deodată..”.
– Bunicule,
vorbi nepotul,
mă tem că.. prea e gogonată..
– Nepoate,
e și nu-i!
poveste..
Dar ia încearcă să străbați,
să vezi ce-nvățătură este!.
MORALA?
De, să mă ierți..
dar trist e când se dă de veste
ca frații.. uită că sunt frați.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o discuție între instrumentele dintr-o orchestră, fiecare simțindu-se nedreptățit. Morala subliniază importanța armoniei și a unității, avertizând asupra tristeții ce apare când frații uită că sunt frați.