Ascund negrul la mine în corp,
Aduc demoni la lumină, apoi devin orb
Sunt un corb captiv în ură de secole
Speranțe, doar iluzii de glorie, nu-s formate din molecule
Demonul din mine mă atacă cu reflexul optic
A destinului, septic al declinului, morbid al veninului
Rătăcit printre spații virtuale și eclipse
Înconjurat de decepții, apocalipse, cataclisme
Concepția de „etern” încă nedescris în al meu vocabular
Voi deveni doar un rar nume sculptat pe o piatră de sanctuar
Dar, dacă într-un memorial, temporar voi fi citat total
Spirit va capta dimensiuni însă concrete de al meu ireal
Înger și demon, subiecte de teză și antiteză
Argumente ezoterice-spirituale puse-ntr-o paranteză
Și dacă intru-n vortex spațio-temporal pot descoperi concluzii-n metafizică și originea omului-n
Geneză
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate legate de moarte, spiritualitate și deziluzie. Protagonistul se simte captiv într-un ciclu de ură și decepție, căutând răspunsuri metafizice și originea umană într-un vortex spațio-temporal.