Corneliu Vadim Tudor – Privind Masca Mortuară a Lui Eminescu

Să trec ușor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi.
Țărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie și sângele pe rod.
Așa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea își frământă portalul ei gigantic
și buzele a milă supremă se desfac.
L-a ferecat durerea pe stânca zânei Dochii
în raza lumânării pomeții bat în mov
ca două pâini bătrâne i se afundă ochii
în somn îi supurează fântânile lui Iov.
Efigie în aur și diamanticale
profil ca munții Lunii purificați prin foc
plâng spasmele genezei în cearcănele sale
îi mușcă lupii steaua cea fără de noroc.
Și telegrama Havas întârzie cu anii
peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit
de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani
pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit.
Eu îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă
un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziți-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător și rece, el va veni din nou!