Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apuca să te mai văd vreodat’?.
Eram aşa nebun! un sclav şi-un rege
în carne desluşeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi şi ploi pribege
prin universul meu predestinat.
Şi parcă veacuri lungi de frumuseţe
se aşterneau în faţa mea, solemn
învăluite-n lauri şi ospeţe.
E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nveţe
prin vama morţii cum să trec mai demn.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a îmbătrânirii, cu o nostalgie profundă pentru tinerețe și o acceptare stoică a inevitabilului sfârșit. Vorbitorul își amintește de nebunia și frumusețea tinereții, pregătindu-se să înfrunte moartea cu demnitate.