Corneliu Boghean – Străinul

De departe abia zărit,
Cu visul de durere..
Cu auzul amorțit,
În locul unde piere..
Peste deal, răsare luna
Și cu cerul înstelat –
Stele mii, una și una,
Strălucesc ne-încetat.
Un străin, pribeag în lume,
Cu ochi mari, părul bogat –
Cercetând, nimic nu spune,
Privind cerul înstelat.
Doar când capul și-l apleacă,
Un fior, vrea să-l cuprindă..
Se ridică, iar el pleacă –
Peste iazul de oglindă.
Stă în barcă țintuit..
Cu privirea-n apa lină,
Parcă-i stană-ncremenit,
Așteptând ceva să vină..
Mai în spate doar pădurea,
Tremură frunza în foșnet;
Căci copacii ei – securea..
Îi doboară, greu, cu trosnet.
Cineva în noaptea rece,
În bătaia de jăratic..
Rumenând chipul feroce,
În pădure, singuratic.
E rănit străinul, zace –
De secure e lovit..
Stă în barca lui de pace,
Și-i puțin cam amețit.
S-a luptat sărmanul, piere..
Cu dușmanul cel cumplit.
Să oprească acea durere..
De sub cerul oțelit.
Iar copacii sunt în floare –
Cu miresmele de tei,
Fagii falnici când cresc oare,
Jos acum, să-i tai de vrei?.
Căci pădurea e-nverzită,
Și viața o-ntreține –
Căci străinul nu ezită,
A o proteja, el ține..
S-a retras puțin de-o parte,
Ca să vină dimineața –
E rănit acum de moarte,
Protejând pădurea-n viață.
01. iulie. 2015
Corneliu Boghean.
Moto:
După cum pădurea, întreține viața, la fel și noi să o păstrăm în viață, chiar dacă e nevoie de sacrificiu.
Să avem grijă de mediul înconjurător.