Constanţa Buzea – Pisicot și Vrăbiuța (Zece Momente)

I.
Vrăbiuța de la mare
Se bronza pe aripioare.
Mai tăcut decât un pește,
Pisicotul o pândește.
O pândește de sub floare
Mustăcind din mustăcioare.

II.
Peștișorii trec călare
Pe cai verzi, pe cai de mare.
Cei mai mici și cei mai mari
Ne privesc prin ochelari.
Mijlociii ca mărime,
Se gândesc numai la rime.
Crabii sunt gândaci stângaci,
Cam urâți, ce să le faci!.
Dar la firea lor stângace
Și-au făcut o carapace.
Crabii sunt un fel de raci
Mai rotunzi, mai cufundaci.

III.
Cu nisipul dat prin sită,
Plaja-i galbenă
Ca mierea,
Doar puțin zaharisită.
Pisicotul Gheară-tare
Se bronzase stând la soare,
Astfel că, la început,
Nici nu l-am recunoscut.

IV.
Știți că pisicotul are
Zeci de perne la picioare?
Zece-n spate, zece-n față,
Merge lin, nu se agață.
Mare javră, mare, mare!
Parcă nici nu are gheare!.

V.
Labele când și le linge
De lapte sau de funinge,
Cu ghetuțele lui unse
Se joacă de-a v-aţi ascunse.
Când se spală Pisicot,
Și o face foarte des,
Negreșit, bineînțeles,
Nu se zgârie pe bot.

VI.
Crede c-o să-i meargă strună
Vânătoarea lui de vrăbii.
Ziua-i soare, noaptea-i lună,
Marea-i plină de corăbii.
Hai cu lațul, hai cu sfoara,
Pisicot se crede tare,
Că, de cum se lasă seara,
El nu trece la culcare,
Ci, la cuib, în pom urcând,
Prinde vrabia în gând.

VII.
Însă vrabia bronzată
E hazlie, e șireată.
S-a-mbrăcat în cucuvea
Și-așteptându-și musafirul,
Într-o carte răsfoia.

VIII.
– Pisicot, coadă de-un cot,
Și la vârf făcută nod,
Nu te duce la răscruce,
C-o să-ți fie rău de tot!.

IX.
Dar mutrița lui deșteaptă
Nu ascultă, nu așteaptă.
Și-n costumul lui de bal,
A căzut într-un canal.

X.
Întâmplată întâmplare!
Pisicot a fost luat,
Dus rapid cu o salvare
La spital și pus în pat.
Are pisicot răbdare,
Are febră foarte mare,
Rupte câteva oscioare,
Și durere, și coșmare.
Doctorul i-a dat injecții,
Mâța soră-i face frecții

Sensul versurilor

Piesa prezintă o poveste amuzantă despre un pisoi care încearcă să prindă o vrăbiuță, dar ajunge într-o situație nefericită. Este o lecție despre consecințele neascultării și despre faptul că nu întotdeauna planurile noastre se desfășoară așa cum ne dorim.

Lasă un comentariu