Părul mi-era roșu când trecuse vara
Părul meu de aur greu nelegănat
Țintuit de brumă prăfuit de ceață
Ninge lin pământul unde l-am culcat.
Taie-l cu lumina gheții de pe lacuri
Trestia vibrează limpede visându-l
Steaua cere firul lung să se coboare
Ochii urmărindu-l până la pământul.
Stau cu mâinile legate arcuite în creștet
Nu mă pot întoarce să văd cum vii
Părul s-ar desface fabulos și oarbă
Prinsă în cascadă să-l adun n-aș ști.
Strânge-n pumni zăpadă și grămezi de bulgări
Aruncând în părul pe care-abia-l țin
Se va face unul o agrafă
Să-mi elibereze mâinile de chin
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și nostalgie, folosind imagini ale iernii și ale trecutului. Naratorul pare a fi prins într-o stare de melancolie, incapabil să se elibereze de amintiri.