Port cu uimire fruntea mea palidă,
Moștenesc graba cuiva,
În palmele mele sunt zugrăvite icoane.
Pietrele ridicate de tine și aruncate
Au venit lin și mi s-au predat.
Sunt un om fără zâmbet
Și pun cu migală aceste cuvinte asupra
Tuturor celorlalte cuvinte.
În acest ceas de cutremur și de singurătate
Când numărul lumii se mișcă recuperat.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a moșteni o povară sau o grabă de la altcineva, confruntându-se cu singurătatea și reflectând asupra sensului cuvintelor în momente dificile. Vorbește despre acceptarea greutăților vieții și găsirea unui sens în mijlocul cutremurelor interioare.