Într-o Sfântă Duminică
Țara-n pradă mi-o prădat
Dar din țara ce-o prădat?
Cheile Raiului
Și razorile soarelui.
Și Raiu- s-a-ntunecat,
Iar iadu- s-a luminat.
Dumnezeu s-a spăimântat,
Peste lume s-a uitat.
Cine-n lume s-a aflat?
… cel viteaz.
El bine seama mi-a luat,
La părinți a alergat,
La icoane s-a-nchinat,
Cu părinții s-a iertat,
Cu părinții și cu frații
Și cu dalbele surori!
Fuga-n grajd că mi-a dat,
Pe Murgu- l-a deslegat.
L-a-nfrânat și l-a-nșăuat,
După jadoci s-a luat.
De departe a ditunat,
Mai de aproape a fulgerat.
Jadocii s-au spăimântat
Și cheile au lepădat.
…. le-a luat,
Lui Dumnezeu i le-a dat.
Iadu- atunci s-a-ntunecat
Și Raiu- s-a luminat.
Dumnezeu s-a bucurat
Și un scaun că i-a dat,
Un scaun de judecată
Să judece o lume toată.
Să judece o lume toată
Și pe noi câte odată.
Sensul versurilor
Un erou salvează Raiul din întuneric, recuperând cheile pierdute și restabilind ordinea cosmică. El este răsplătit de Dumnezeu cu un scaun de judecată, simbol al puterii și responsabilității.