Miros de flori printre mărăcini
Vântul bate puternic, dar eu prind rădăcini
Tot mai adânc înfipte prin beton până în inima pământului
Puterea gândului, forța cuvântului
Un drum îngust și alunecos mă leagă de divinitate
Omul care-a fost Hristos
Unii mă ceartă că nu tolerez tot ce-i pe dos
Da’ ce să fac atunci când lumea îmi trage vibe-ul în jos
Miros de flori, printre mărăcini
Soarele arde tare oamenii care-s ca niște mașini
Ploaia ne spală, căci de praf noi suntem plini
Vântul bate puternic, da’ eu prind rădăcini..
Pe-o scară largă unii urcă lent, alții în picaj coboară
Un peisaj pictat pe-o coală albă care mă-nfioară
Suflete încătușate, noua ordine mondială
Dau sfară-n țară că prostia dă pe afară
Mai bine treaz și nu mai dorm în orice caz
Io nu-s conform cu standardele lor ce-s îmbibate-n cloroform
Aplicate pe conștiință și-ncepi să vezi diform
Realitatea e o fiță atunci când umblii zombie-n somn
Ia-o ușor, ia-o ușor ca să înțelegi că nu-i nimic întâmplător
Păstrează-ți calmu’ rece, toate la timpu’ lor
Miros de flori, printre mărăcini
Soarele arde tare oamenii care-s ca niște mașini
Ploaia ne spală căci de praf noi suntem plini
Vântul bate puternic dar eu prind rădăcini.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre găsirea puterii interioare și a rezistenței în ciuda dificultăților și a influențelor negative din jur. Este un îndemn la trezire spirituală și la păstrarea identității într-o lume conformistă.