Ce mâini înfrigurate-au modelat
Argila neagră-a vazelor bizare,
În care mor plăpânzii trandafiri,
Cum mor în noi nervoasele iubiri? –
Argila neagră-a vazelor bizare,
Evocatoarea unei funerare!.
Ce mâini înfrigurate le-au turnat,
Dând formei lor senzaţii de femeie:
Cu linii rotunzite ca de pântec,
Cu ondulări de şolduri şi de cântec? –
Dând formei lor senzaţii de femeie
Şi braţelor mişcări de orhideie!.
Ce mâini înfrigurate de amant,
În lutul cald al vazelor de flori,
Au îngropat fragmentul vinovat,
Ca un motiv de sete şi păcat? –
În lutul cald al vazelor de flori,
Ce mâini au pus beţie şi flori?.
O! Vazele în care mor atâtea flori:
Atâţia crini, şi-atâţia trandafiri,
Atâtea crizanteme despletite,
Şi violete, şi garoafe înnegrite –
O! Vazele sunt urne funerare,
Ca sunetul femeilor bizare.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de frumusețe trecătoare și inevitabilitatea morții, folosind imaginea vazelor cu flori ca metaforă. Se reflectă asupra modului în care iubirea și frumusețea pot fi fragile și efemere, asemenea florilor care se ofilesc în vaze.