De vrei să nărui fresca femeilor străine,
Și să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îți voi turna ființa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră.
Dând gândului să scrie cântări imaginare
Și-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumină și flori însuflețite.
Și când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuși va fi spre noi deschis –
Voi îngropa și timpul, și spațiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de nevroză transpusă într-o experiență visătoare și intensă. Este o invitație la o iubire care transcende realitatea, transformând emoțiile în artă și vis.