Când ceasul va veni să ne despartă
Și te-o-ngropa în brazda de țărână,
Minune ce-ai ieșit din a mea mână,
Un plug va re-nfrăți a noastră soartă.
Și trist mă-ntreb: Din forma ta păgână
În care-am prins atât fior de artă,
Din ghipsul tău și din cenușa-mi moartă
Ce-a fost ursit de-a pururi să rămână?.
Pe trupurile noastre risipite,
Nepăsător țăranul calcă greu,
Cu plugul lui și trudnicele-i vite..
Dar e-n zadar! Prin veacuri de lumină,
Va străluci în gânduri: Visul meu
Și forma ta, o, amforă latină!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema efemerității vieții și a dorinței de a lăsa ceva durabil în urmă prin artă. Olarul se confruntă cu ideea morții și a transformării, dar găsește consolare în credința că creația sa, amfora, va supraviețui timpului și va păstra vie amintirea sa.