Vreau
să mă-nchid
sub geana ta în care
din lacrimi
să-ți fac fluviu înspre mare
și să mă duc
pe fund de mări fragile
spre naufragiul ultimei copile
ce n-a-nțeles
din toată inocența
doar scoarța miezului și imprudența
de-a încerca
în liniștea deplină
să se înece-n lacrimă pelină.
Vreau
să cojesc nuca de tot amarul
ce macină adâncul cu tot jarul
bobocului
din care nu mai știe
cum de-a ieșit amară
și mai vie
decât frunzișul ramurii de vară,
decât cuvântul
care-n lume-o cară
cu-ntregul trup
și cu întreaga ființă..
un creier despicat în neștiință –
Vreau
doar un loc
în care poezia
să domine o clipă frenezia
de care e cuprinsă
prima clipă
în care nebunia se-nfiripă
trăgând din ape
tot ce se dislocă,
scoțând din valuri
tot ce se sufocă..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință profundă de refugiu și transformare prin suferință. Vorbitorul caută un loc unde poezia să domine nebunia și unde emoțiile intense pot fi eliberate.