Fiindcă atâtea se pot întâmpla
când totuși nu-i nimic ce se întâmplă
va trebui să se întâmple nu știu ce
spre-a nu se întâmpla deodată totul.
deci liniștea s-o batem pe o cruce
cu un ciocan înfășurat în cârpe
să nu mai urle zgomotul durerii
în liniștea celor ce dorm alături.
iar ultima mișcare-i nemișcarea
născută-n somnul fricii de-ntâmplare
iar când neliniștea își picură frustrarea
pe giulgiul întâmplărilor deodată
atunci din totul ce se-ntâmplă-n zgomot
se naște în sfârșit suprema pace.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul liniștii și al întâmplărilor neprevăzute din viață. Sugerează că adevărata pace se naște din acceptarea zgomotului și a haosului existenței.