O viață îmbrăcată în liane
nu se atârnă spânzurată ca o haină
pe primul pom din miriștea vecină.
Îți amintești
cum înjuram vecinii
acei vecini
ce ne lăsau a plânge
când ne tăiau lianele
pe care
noi atârnam în joacă
mulțumiți
de fericirea veșniciei noastre?
Acuma tu,
mai-nainte eu,
ne-am despărțit de jurământul sacru.
ce-a mai rămas
sunt doar acei pe care
noi i-am numit:
„noi doi și cine…”
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o relație destrămată și amintirile legate de aceasta. Naratorul reflectă asupra momentelor fericite din trecut, contrastând cu prezentul marcat de despărțire și pierdere. Titlul sugerează că, în final, au rămas doar ei doi și amintirea a ceea ce a fost.