Mormintele vorbesc alene
Printr-un suspin de crizanteme
Cu veșnicia-n care toate
Cuprinse-s în singurătate.
Cei morți vorbesc acelor care
Umblând pioși pe o cărare
Își amintesc cu drag de-acei
Plecați în pace dintre ei.
„- Noi am trecut peste nevoi,
Ce suntem noi veți fi și voi,
Dar nu se trece orișicum;
Doar de-ai fost om vei știi și cum!”
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra morții și a amintirilor lăsate în urmă. Mormintele devin un simbol al trecerii timpului și al inevitabilității morții, amintind celor vii de importanța unei vieți trăite cu demnitate.
