Ah, pădurea asta veche –
Cu frunzișul despuiat –
Nu mai știe cea străveche
Datină ce i s-a dat.
Nu e vară, nu e toamnă,
iarnă, primăvară nu-s;
Nu mai știe ce înseamnă
Anotimpuri ce s-au dus.
Roșie clipește luna,
Soarele în azuriu,
Stelele sunt toate una,
Vântul bate a pustiu.
Ne trezirăm într-o lume,
Dup-un somn îndelungat,
Fără vlagă, fără nume,
Fără a ne fi rugat.
„După voi potopul vine”
Strigă pruncul disperat –
„Ne-ați lăsat doar zile pline
De pustiuri și-ați plecat”!
Sensul versurilor
The poem depicts a world in decay, where nature has lost its rhythm and meaning. A child's cry accuses previous generations of leaving behind a desolate future, suggesting a sense of abandonment and despair in the face of an impending catastrophe.