Trezirea cu greu pe la 2,
Ridicate, strălucește și speri să nu plouă,
Și încearcă să uiți măcar pentru puțin
Tot ce nu ești sau ce nu ai vrea să fii.
Ieși afară în stradă, în lumina de-afară
Și mergi la câțiva prieteni,
Îi saluți, stai și asculți
Aceeași poveste pentru a mia oară.
Și stai pe un scaun, parcă te plângi
În fața a ceea ce privești,
Și stai pe un scaun,
Măcar acum să reușești să te trezești.
Nedumerit în pragul ușii,
Cu lumina unui bec drept în ochi,
Și-n jur sunt atâția ciudați
Căci tu singur te simți,
Mai mereu tot singur,
Chiar de-ar trece o clipă,
Chiar de-ar trece o lună,
Te-ar găsi neschimbat,
Poate puțin afectat,
În sfârșit, melodrama într-o sticlă de vin
Care-o vezi doar un an irosit.
Și stai pe un scaun, parcă te frângi
În fața a ceea ce privești,
Și stai pe un scaun,
Măcar acum să reușești să te trezești.
Stai pe un scaun, parcă te frângi
În fața a ceea ce privești,
Și stai pe un scaun,
Măcar acum să reușești să te trezești.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de alienare și deziluzie al unei persoane prinse în rutina zilnică. Protagonistul se simte singur și neschimbat, contemplând viața sa într-o stare de melancolie.