Când, la stricăți, prin geamuri, dau zori de aur veste
Și au pătruns alături de Idealul dur,
Prin jocul răzbunării și-al tainei dimprejur,
În bestia-ațipită un Înger se ivește.
Stau Slăvi Spirituale – necucerit azur –
Deasupra celui care în lanț de vis tânjește,
Adânc deschid prăpăstii, sorbindu-l îngerește.
La fel, Zeiță dragă, Ființă de dor pur,
Prin fumul ce-l lăsară păcatele-n moloz,
Obrazul tău răsare și limpede și roz
Jucându-se sub ochii-mi în chip de amintire.
Și-au înnegrit la soare feștila, lumânări;
Năluca ta e soare izbăvitor de zări,
Tu, suflet clar și rază cu veșnică lucire.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare spirituală și regăsirea idealului pur într-un context de suferință și păcat. Imaginea unei zeități sau a unei prezențe luminoase aduce speranță și izbăvire, simbolizând puritatea și eternitatea.