Orologiu! Zeu sinistru, cu secunde muribunde,
Ce cu degetul ne mustri și ne spui, «Să-ți amintești!
De-acele Dureri vibrante ce te-or face să scâncești
Când în inima-ngrozită ca-ntr-o țintă vor pătrunde».
Căci Plăcerea vaporoasă va fugi spre zarea largă
Ca silfida ce dispare în culise imediat;
Și-apoi clipa devorează tot ce omu’ a căpătat,
Desfătările primite pentru viața lui întreagă.
Și de trei mii șase sute de ori spun Secunde-n oră:
Amintește-ți! – Și cu vocea de insectă zic grăbit:
Noi suntem Trecutul care pân’ acum te-a însoțit
Și-a pompat în tine viață cu-a lui trompă incoloră!.
Amintește-ți! Esto memor! sau Remember! – ce tezaur,
(Pot vorbi în orice limbă cu al meu gât de metal).
Muritoarele minute sunt sterilul din furnal
Din care cu multă trudă vei putea să separi aur!.
Nu uita că Timpul joacă și mereu se lăcomește,
Nu trișează, dar câștigă și n-ai cum să îl oprești.
Ziua scade; noaptea crește; tot mereu Să-ți amintești!
Că abisul te așteaptă, iar clepsidra se goleşte.
Va veni și clipa-n care ceasu-ți va suna și ție,
Când soția ta, Virtutea, cu-al ei trup încă virgin,
Când chiar însăși Pocăința (ultimul sălaș divin),
Îți vor spune: Mori, bătrâne! Hai, că vremea e târzie! »
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre trecerea implacabilă a timpului și inevitabilitatea morții. Ne îndeamnă să ne amintim de durerile și plăcerile vieții, conștienți că timpul le devorează pe amândouă. Finalul prezintă acceptarea morții ca pe o eliberare.