Într-un tărâm de seve și de moluște plin,
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.
Urăsc și testamente și lespezi de mormânt.
Decât să cer mulțimii tristețea și regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi curețe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.
O! viermi, tovarăși fără de văz și de auz,
Un mort voios și liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii și filozofi ai sorții,
Cutreierați-mi leșul cu hămesite guri
Și spuneți-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic și mort printre toți morții?
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții dintr-o perspectivă neconvențională, în care moartea este văzută ca o eliberare. Naratorul își acceptă soarta cu seninătate, preferând descompunerea naturală în locul ritualurilor funerare tradiționale și găsind o formă de bucurie în acest proces.