Mă ia la pieptu-ți, ființă bestială,
O monstru leneș, tigru adorat;
Vreau să-mi preumblu mâna-n tremurat
Prin coama ta sălbatică de fiară.
În fusta plină de parfumu-ți crud.
Vreau să-mi azvârlu fruntea-ndurerată
Și să respir, ca dintr-o floare-uscată,
Boarea iubirii care s-a trecut.
Să dorm aș vrea! Să dorm de bună seamă
Un somn adânc, cu moartea înfrățit,
Și să-ți sărut întruna, necăit,
Tot trupul, cu-al său luciu de aramă.
Ca să-mi înghită suspinarea grea
Cât patul tău nimic nu-mi prețuiește,
În gura ta uitarea locuiește
Și Lethe curge de pe buza ta.
De soarta mea, ce-mi deveni deliciu.
O să ascult ca un predestinat;
Martir docil, la chinuri condamnat,
Care se duce singur la supliciu.
Eu o să-mi birui ciuda tot sugând
Licori de buruiene otrăvite
Din sânii tăi cu vârfuri ascuțite
Ce n-au ascuns o inimă nicicând.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație obsesivă și distructivă, în care naratorul este conștient de suferința pe care o îndură, dar o acceptă ca pe un deliciu. El caută uitarea și alinarea în brațele persoanei iubite, chiar dacă aceasta îi provoacă durere.