Tu, cititor tăcut, bucolic,
Naiv și sobru om de munci,
Aceasta carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancolic.
De nu știi slova și vorbirea
De la dibaciul mag Satan,
Arunc-o! Vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.
Dar dacă vrednic scormonești
Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,
Citește și-ai să mă iubești.
Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge! … Altfel te blestem!
Sensul versurilor
Piesa este un avertisment și o invitație către cititorul unei cărți considerate periculoase. Autorul îl avertizează pe cititor să arunce cartea dacă nu este pregătit să înfrunte adevărurile întunecate pe care le conține, dar îl invită să citească și să înțeleagă, promițând o legătură profundă și chiar dragoste, dar și un blestem dacă nu empatizează.