E dulce și amar ca-n nopțile de iarnă,
S-asculți pe lângă focul ce tremură și-afumă,
Vechi amintiri ce-n tihnă se-nalță să se-aștearnă
Pe clopote ce sună necontenit prin brumă.
Și binecuvântat e-un clopot măreț și viguros,
Care-n pofida vârstei e teafăr și alert
Și răspândește-n aer un imn religios,
Ca un bătrân războinic ce-n cort veghează-atent!
Și spart e al meu suflet și vrea a lui năpastă
S-o cânte-n noaptea rece, afară la fereastră,
De-aceea glasul lui, ce nu se-aude tare.
Pare-un rănit pe care îl trecem în uitare
Lângă un lac de sânge, cu morți pe el grămadă,
Ce moare, căci nu-i nimeni acolo să îl vadă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unui suflet rănit, comparat cu un clopot spart. Acesta își cântă suferința în singurătate, simțindu-se uitat și neglijat, asemenea unui rănit lăsat să moară.